Casele de producție nu îi lasă pe telespectatori să aștepte prea mult și vin constant cu proiecte noi. De această dată, 25 Film Yapım pregătește un serial care a fost mult timp pus pe pauză: „Çirkin” (Urâta).
Proiectul nu este unul nou. În urmă cu aproape doi ani, serialul era în faza de pregătire și urma să fie difuzat pe NOW TV. Totuși, lucrările au fost oprite brusc din cauza creșterii costurilor de producție și a scăderii veniturilor din publicitate, ceea ce a dus la anularea proiectului.
CE S-A ÎNTÂMPLAT CU PRIMA VERSIUNE A SERIALULUI

La acea vreme, au existat negocieri atât pentru rolul principal feminin, cât și pentru cel masculin. Bahar Şahin fusese aleasă pentru rolul principal feminin, însă odată cu anularea proiectului, contractul a fost rupt.
În privința actorului masculin din prima variantă, nu au fost făcute publice informații clare.
RELANSARE ÎN 2026 ȘI MUTARE LA STAR TV
În 2026, 25 Film Yapım a decis să reia oficial lucrările la serial. Titlul „Çirkin” rămâne, însă proiectul vine cu o distribuție nouă și cu un alt canal de difuzare: de data aceasta, serialul va fi difuzat pe Star TV.
DISTRIBUȚIA PRINCIPALĂ

Rolurile principale au fost încredințate unor nume deja apreciate:
Derya Pınar Ak – rol principal feminin
Çağlar Ertuğrul – rol principal masculin
Cei doi au mai jucat împreună în serialul „Prens”, realizat pentru platforma de streaming HBO Max.
POVESTEA SERIALULUI
„Çirkin” spune povestea lui Meryem, poreclită „Urâta”, și a lui Kadir, proprietarul cazinoului în care ea a crescut. Relația dintre cei doi va fi construită pe secrete, traume din trecut și conflicte emoționale puternice.
Dacă nu vor apărea modificări, filmările sunt programate să înceapă pe 20 februarie, iar locația principală va fi Adana.
Serialul poartă sloganul: „Adana güneşi çirkine vurur.” („Soarele din Adana luminează chiar și urâțenia.”)
PRIMELE CONTROVERSE
Serialul a generat deja discuții aprinse în mediul online, din cauza diferenței de vârstă dintre protagoniști. Çağlar Ertuğrul are 38 de ani, în timp ce Derya Pınar Ak are doar 22. Mulți fani se întreabă cum va fi construită povestea pentru ca relația dintre cei doi să pară credibilă pe ecran.
© Serialistul.com – Copierea conținutului fără acord este interzisă.